Ieri, 21.12.2020, am participat la o manifestare publică, împreună cu câțiva dintre colegii mei avocați din Baroul Bacău, prin care am vrut și noi, să atragem atenția asupra unor probleme grave ale sistemului de justiție, acutizate de evenimentele recente. Manifestări similare au fost în mai multe orașe din țară, iar cea mai importantă s-a desfășurat chiar la București.
Sigur că, de acum, știe cam toată lumea că săptămâna trecută doi colegi, membri ai Baroului București, au fost condamnați la închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, alături de clienții lor.
Din păcate, percepția unei părți a opiniei publice a fost aceea că protestăm pentru a acoperi activitatea infracțională a unui coleg al nostru.
În realitate, manifestările noastre, deși provocate de condamnarea colegilor noștri, au un scop mult mai general și deosebit de important.
Îmi pare rău pentru drama colegilor noștri și pentru suferința prin care trec, atât ei cât și familiile lor, însă mi-e teamă că indiferent de zbaterile noastre, soarta lor este deja pecetluită.
Noi încercăm acum să ne protejăm profesia și să evităm ca această soluție să ofere posibilitatea unei vulnerabilizări atât de grave a avocaturii, încât să o ducă în derizoriu.
Încă înainte de motivarea soluției de condamnare a colegilor noștri și, în mare parte, independent de această motivare, dosarul „Ferma Băneasa” a scos deja în evidență unele practici abominabile ale acuzării, despre care există cel puțin o aparență că au fost ratificate de completul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a judecat cauza.
Pe scurt, colegul nostru Roșu Robert a fost acuzat de către Direcția Națională Anticorupție – unitatea de parchet care a fost organ de urmărire penală în cauză și care, din păcate, își arată tot mai evident în ultima perioadă atât limitele instituționale cât și, în unele cazuri, limitele profesionale ale membrilor săi – că, prin efectuarea unor activități specifice profesiei (ca de exemplu, formularea de solicitări, note, susținerea solicitărilor clientului, etc.), avocatul a săvârșit o infracțiune, fie a participat la infracțiunea săvârșită de clientul lui.
Prima instanță care a judecat cauza, Curtea de Apel Brașov, l-a achitat pe Robert Roșu tocmai pe considerentul că activitatea lui a fost o activitate circumscrisă activității obișnuite și normale a avocatului.
În apel, aceeași unitate de parchet care a efectuat și urmărirea penală, a susținut din nou că Robert Roșu ar fi încălcat legea penală prin acordarea de sprijin avocațial clientului său, mai ales în condițiile în care ar fi trebuit să știe că acesta din urmă nu avea dreptate. Iar pentru că în anumite cazuri existau hotărâri judecătorești definitive, care afirmau că avea dreptate clientul colegului condamnat, Direcția Națională Anticorupție a citat ca martori judecătorii care au pronunțat deciziile cu pricina și le-a luat acestora declarații prin care și-au defăimat propriile hotărâri ca fiind greșite.
Această descriere scurtă și simplistă a cazului care a stârnit atâta indignare printre colegi, arată pentru orice profesionist al dreptului și motivele indignării.
Cel puțin două probleme deosebit de grave transpar imediat. Prima este aceea că se crează un precedent în care un avocat este condamnat că și-a susținut un client, deși acesta nu avea dreptate și a mai și câștigat procedura și a doua este că au existat aprecieri ale organului de urmărire penală asupra unor hotărâri judecătorești definitive și, mai grav, au fost citați ca martori judecătorii tocmai pentru a-și defăima propriile hotărâri.
Ambele probleme sunt deosebit de grave și ambele au puterea să denatureze iremediabil întreg sistemul de justiție din România.
Dacă s-ar crea posibilitatea ca un avocat să fie condamnat pentru că își susține clientul, chiar și atunci când nu are dreptate, avocatura ar deveni o activitate derizorie și inutilă. Este de esența dreptului ca orice persoană să beneficieze de apărare, inclusiv cei „indezirabili”. În acest exercițiu de imaginație, orice avocat care pune, de exemplu, concluzii de achitare a unui client, în contra dorințelor parchetului, ar putea fi anchetat pentru săvârșirea infracțiunii alături de clientul lui. S-ar ajunge imediat ca avocatul, sub amenințarea unei cercetări penale iminente, să fie nevoit să înfiereze pe acel „dușman al poporului” care a îndrăznit să-l angajeze, iar dreptul la apărare să devină doar unul declarativ. Personal, acuzațiile din dosarul „Ferma Băneasa” îmi lasă impresia că acesastă situație absurdă și abominabilă apare, în opinia unora, ca un deziderat.
Apoi, nici nu cred că ne putem imagina influența posibilității retractării hotărârilor incomode pentru un organ de cercetare penală, prin simpla exprimare de voință a organului respectiv. Autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive este unul din pilonii pe care se sprijină întregul sistem de drept din România, la fel cum, de altfel, este și dreptul la apărare.
Ei bine, noi ne zbatem acum tocmai pentru că nu putem accepta că acești piloni se pot îndoi ori de câte ori dorește o instituție sau un reprezentant al unei instituții, fie ea și Direcția Națională Anticorupție.
Însuși rolul justiției în societate este amenințat. Justiția nu își poate îndeplini scopul principal în societate fără acești doi piloni pe care se bazează dreptul: autoritatea de lucru judecat și dreptul la apărare.
Comunicatul de astăzi al Uniunii Naționale a Barourilor din România a punctat excelent aceste aspecte.Cred că oamenii care se grăbesc astăzi să înfiereze avocații „care își apără un coleg infractor” ar trebui să se gândească cu înfrigurare la momentul în care, Doamne ferește!, s-ar găsi și ei de partea greșită a procesului penal, iar avocatul, în care și-au pus toate speranțele, începe concluziile sale prin a înfiera faptele abominabile comise de clientul său. Noi protestăm pentru ca asta să nu se întâmple niciodată.