Pentru că e din nou vremea unui turneu de mare șlem și pentru că cei mai mulți dintre noi regretăm lipsa Simonei Halep și am auzit despre I.T.I.A. (International Tennis Integrity Agency sau Agenția Internațională de Integritate în Tenis) tocmai din cauza scandalului în care a fost implicată cea mai de succes jucătoare de tenis din România, m-am gândit că ar fi util să încerc să aduc câteva clarificări despre procedura urmată de acest organism internațional în cazul litigiilor cu jucătorii.
Recent am fost implicat într-un litigiu, născut urmare a acuzațiilor aduse de I.T.I.A. unui jucător de tenis din România, ceea ce mi-a dat șansa să descopăr mai multe despre această instituție.
I.T.I.A. este, conform site-ului web propriu, un organism independent, înființat în 2021 de Organismele Internationale de Conducere a Tenisului și are fondurile asigurate de I.T.F, A.T.P., W.T.A., Australian Open, French Open, Wimbledon și US Open. Cu alte cuvinte, este un organism independent, înființat și finanțat de cele 7 organizații majore ce conduc tenisul mondial.
Scopul organismului este acela de a „promova, încuraja, îmbunătăți și proteja” integritatea tenisului mondial.
Deși nu afirmă în mod explicit acest lucru, I.T.I.A. este câinele de pază al tenisului mondial, aflat în slujba conducătorilor și organizatorilor celor mai importante turnee din tenis.
Jucătorii, antrenorii și membrii staff-ului jucătorilor, care participă la orice turneu organizat sub egida ITF, ATP, WTA, AO, FO, Wimbledon și US Open (adică aproape orice turneu de tenis organizat în lume la nivel profesionist), semnează acorduri de adeziune la regulile și procedurile turneelor respective, acorduri care conțin și obligația de a respecta regulile Programului Anti-Corupție în Tenis și ale Programului Anti-Doping în Tenis, două sisteme de reguli gândite și aprobate de I.T.I.A. Tot aceste acorduri determină și competența exclusivă a I.T.I.A. de a verifica eventualele încălcări ale regulilor precum și obligația jucătorilor și membrilor staff-ului lor de a se supune procedurilor de verificare stabilite de I.T.I.A.
Conform celor două programe, I.T.I.A., prin investigatori proprii, determină posibile încălcări ale regulilor atât în privința dopajului cât și a presupuselor fapte de corupție și le notifică persoanelor vizate. Persoanele vizate pot să accepte acuzațiile I.T.I.A., caz în care se stabilește o sancțiune de către I.T.I.A. (persoana vizată beneficiind de reduceri ale sancțiunilor pentru necontestare) sau pot contesta sancțiunile, situație în care „cazul” este dedus unui arbitru independent.
În cazul în care am fost implicat, alături de colegul meu Av. Ștefan Ioniță, I.T.I.A. susține că ar fi primit din partea unor operatori de pariuri sportive semnale privind unele pariuri suspecte plasate pe meciurile unui anumit jucător.
Nu voi face aprecieri asupra acuzațiilor aduse, dar voi încerca să explic procedura urmată în cazul nostru pentru a avea o imagine cât mai clară a modalității de soluționare a acestor litigii în care este implicată I.T.I.A.
Investigatori ai I.T.I.A. au verificat aceste semnale și au determinat că, deși nu există nici un fel de legătură între jucător și persoanele care ar fi pariat pe meciurile în cauză, ar putea exista o încălcare a regulilor din Programul Anti-Corupție în Tenis, motiv pentru care au emis o notificare oficială prin care au comunicat acuzațiile aduse sportivului. Conform notificării, clientul nostru ar fi fost pasibil de sancțiuni financiare importante precum și o posibilă suspendare definitivă din orice competiții organizate sub egida celor 7 fondatori ai I.T.I.A.
Spre diferență de procedura în cazul Simonei Halep, prin notificarea transmisă clientului nostru nu s-a decis și suspendarea provizorie a jucătorului până la soluționarea cazului său, deși această posibilitatea era prevăzută de Programul Anti-Corupție în Tenis.
Clientul nostru a contestat, prin intermediul nostru, acuzațiile aduse de I.T.I.A. Această contestare a condus automat, conform Programului, la necesitatea urmării unei proceduri arbitrale, în care cazul este supus atenției unui arbitru independent. Arbitrul, deși independent, este desemnat de pe o listă de arbitri stabilită de I.T.I.A., iar onorariul arbitrului este achitat din fondurile I.T.I.A.
În cadrul acestei proceduri, similară întru-câtva procedurii arbitrale prevăzute de Codul de procedură civilă, I.T.I.A. este parte în litigiu, iar jucătorul sau persoana vizată de acuzații partea adversă. Urmând regulile stabilire de Programul Anti-Corupție în Tenis, arbitrul desemnat urmează să decidă asupra validității acuzațiilor aduse, cântărind argumentele prezentate de ambele părți.
Ambele părți pot fi asistate de avocați aleși în procedură. I.T.I.A. a avut avocați aleși din cadrul unei prestigioase case de avocatură din Regatul Unit al Marii Britanii, specializată în litigii sportive. Relația dintre avocații părților adverse este foarte importantă, majoritatea probelor fiind administrate anterior audierilor prin comunicări directe între avocații părților, aduse la cunoștință arbitrului prin intermediul unui serviciu de grefă instituționalizat, finanțat tot din fondurile I.T.I.A.
Colaborarea noastră cu colegii angajați de I.T.I.A. a fost una corectă și utilă, motiv pentru care ținem să mulțumim colegilor de la Onside Law.
Conform Programului, sarcina probei acuzațiilor aparține acuzatorului (I.T.I.A.), iar arbitrul urmează să ia o decizie conform principiului preponderenței probelor. Spre diferență de majoritatea sistemelor de drept naționale, în care sancțiunile se aplică în cazul în care faptele sunt dovedite mai presus de orice dubiu, principiul conform căruia arbitrul apreciază cauza, conform Programului, este acela al preponderenței probelor. Conform acestui principiu, arbitrul apreciază probele, iar apoi decide care situație este mai probabilă în funcție de probele administrate, adică posibilitatea ca acuzațiile să fie adevărate sau nu. Sigur că acest principiu este în favoarea I.T.I.A., care în calitate de acuzator are o sarcină mai puțin dificilă de îndeplinit decât în situația în care ar fi trebuit să dovedească faptele mai presus de orice dubiu, însă chiar și în aceste condiții, I.T.I.A. este cea care trebuie să dovedească vinovăția jucătorului acuzat.
După administrarea probelor, părțile sunt audiate în mod direct de către arbitrul desemnat, fie personal în Londra sau în alte locații stabilite de comun acord de I.T.I.A. și persoana vizată fie prin videoconferință.
În cazul nostru, audierea a fost efectuată prin videoconferință. În mod obișnuit, audierea este unică, nu se acordă termene în procedură, iar în cadrul aceleiași „ședințe” se ascultă și argumentele părților și se discută și probele propuse de ambele părți.
Probele (înscrisuri, declarații de martori, etc.) se aduc reciproc la cunoștința părții adverse și arbitrului desemnat în termenele stabilite de arbitru la începutul procedurii prin comunicare electronică. Toate probele sunt catalogate, clasificate și încărcate într-un dosar electronic comun, astfel încât să fie oricând la dispoziția părților. Nu sunt acceptate în procedură alte probe decât cele depuse (încărcate în dosarul electronic comun) până la termenele stabilite de arbitru.
La termenul la care se audiază părțile, martorii ale căror declarații au fost încărcate în termen sunt audiați în mod direct de arbitru, cu posibilitatea părților de a formula întrebări adresate martorilor. Tot cu această ocazie, părțile prezintă un sumar al probelor propuse și administrate, evidențiind pentru fiecare teza probatorie și valoarea probatorie în procedură.
Audierea, în cazul nostru, a durat aproximativ 7 ore, timp în care au fost audiați martori, părțile implicate și concluziile avocaților. Audierea în sine, deși formală prin definiție, este un dialog continuu între arbitru, părți și reprezentanții părților, menit să asigure arbitrului posibilitatea de a oferi o decizie în deplină cunoștință a tuturor datelor și argumentelor prezentate de ambele părți.
Arbitrul este implicat activ pe tot parcursul audierii, solicită lămuriri și pune întrebări părților, martorilor și avocaților oricând consideră necesar.
Tot în cadrul audierii, cu acordul părților implicate, arbitrul stabilește un termen de soluționare a cauzei, care în cazul nostru a fost de aproximativ o lună de la data audierii. În cadrul termenului stabilit, arbitrul pronunță soluția asupra cauzei deduse judecății și oferă și motivarea acestei soluții, ambele fiind puse la dispoziția părților prin comunicare electronică.
Atât procedura cât și audierea ar putea constitui exemple de conduită și eficiență pentru orice sistem de justiție oficial sau alternativ, iar organizarea și infrastructura pusă la dispoziție de I.T.I.A. este ireproșabilă.
Am spus ar putea deoarece există o problemă esențială cu această procedură, care, în opinia mea, o face profund defavorabilă jucătorilor vizați de investigații. Există un dezechilibru evident între posibilitățile și pozițiile celor două părți, de vreme ce I.T.I.A. are acces aproape nelimitat la date, informații și fonduri și tot I.T.I.A. este organizatoarea și finanțatoarea tribunalului arbitral. Mai mult, I.T.I.A., în calitate de acuzator, are sarcina mult simplificată prin aplicarea principiului preponderenței probelor. Spre diferență de sistemele tradiționale de drept și jurisdicție, în care acuzatorultrebuie să își argumenteze și dovedească acuzațiile prin probe directe și mai presus de orice dubiu, în cazul acestei proceduri sunt suficiente probele indirecte, atât timp cât prin aprecierea preponderenței probelor, arbitrul poate determina că este mai probabil ca acuzațiile să fie adevărate.
Dezechilibrul între posibilitățile părților implicate în procedură se vede mult mai pregnant în cazul unei eventuale căi de atac împotriva unei soluții nefavorabile din partea arbitrului desemnat.
Împotriva soluției, părțile pot formula contestație în fața Curții de Arbitraj Internațional Sportiv de la Lausanne. Litigiile nu pot fi supuse soluționării instanțelor judecătorești de drept comun, acordurile semnate de jucători constituind o clauză compromisorie exclusivă în favoarea instanțelor arbitrale menționate anterior.
Costurile unei astfel de contestații sunt, conform precizărilor Curții de la Lausanne, de cel puțin câteva zeci de mii de euro doar în taxe arbitrale. Sigur că o astfel de sumă nu apare prohibitivă pentru sportivii clasați pe primele locuri în ierarhiile ținute de ATP și WTA, dar pentru sportivii care nu au acest noroc și care se confruntă zilnic cu lipsa fondurilor pentru a participa la turnee și a putea înainta în clasamente, această sumă este cu adevărat prohibitivă.
Urmare a acestui dezechilibru, pentru majoritatea jucătorilor anchetați soluția pronunțată de arbitrul desemnat și plătit de I.T.I.A. este una „de facto” definitivă, iar rolul I.T.I.A. (autodeclarat de a „promova, încuraja, îmbunătăți și proteja” integritatea tenisului mondial) apare mai degrabă de a sancționa sportiv și financiar jucătorii de tenis profesioniști fără să le asigure „arme egale” pentru a se apăra.
Nu vom comenta asupra soluției pronunțate în cazul clientului nostru, cum nu putem comenta nici în privința soluției pronunțate în cazul Simonei Halep, dar putem afirma că suntem mândri să fi putut asista clientul în cadrul acestei proceduri, mai ales în condițiile în care am avut adversari mult mai experimentați decât noi în astfel de litigii și, cu toate acestea, am reușit să ne ridicăm la înălțimea adversarilor noștri și a pretențiilor arbitrului desemnat și am fost felicitați atât de către client cât și de arbitru pentru modul în care am prezentat argumentele și probele în favoarea clientului nostru.